Joaca de-a cartea II

Încă un mic fragment de carte.

/////

Am dat din cap. Mai era de zis că Arcadia fusese formată de ONU, în mod paradoxal, pentru demilitarizarea spațiului. Dar, ce să faci, atunci când te trezești cu câteva sute de rachete de ultimă generație în orbita Terrei, toate încărcate cu multiple ogive nucleare? Le strângi și, deodată, ai propriul stat în spațiu. În timp ce oamenii de pe Pământ își eviscerau aleșii pentru cele întâmplate, iar Guvernele lumii pierdeau popularitate și legitimitate, tu prosperai.

„Ei bine, imediat după Război, tatăl meu a primit o scrisoare de la Aethos. Am copia cu mine, este greu de spus că aparține androidului, fiind scrisă de pe un cont necunoscut, dar lanțul de date și adresa de pe rețea îmi dau dreptate. A venit din România.” Gia rânji victorioasă. Am tras concluzia că în urma cercetărilor ei descoperise acest fapt.

„Și?” Am întrebat, cerându-i să continue.

„Și după moartea tatălui meu, acum șase ani, am investigat problema. Scrisoarea era printre datele personale ale tatei. Guvernul Federației de Est și Protectoratul Universității din New York au confirmat independent cercetarea mea. Mi-am primit doctoratul. Și iată-ne aici.”

„Venită din proprie inițiativă, fără să fii trimisă de vreun guvern străin sau spațial.” I-am răspuns eu, poate puțin cam direct.

A dat din cap cu hotărâre. „Da, sunt aici ca om de știință, Johnny. Nu ca provocator. Ce interes aș avea cu România? Ce interes are oricine cu țara asta?” Întrebă ea, privind în jur. Am sesizat o undă de dispreț, dar avea și un pic de dreptate.

„Aici s-a stabilit pacea. Aici s-au dat Decretele.”

Gia pufni. „Tu chiar crezi asta? Că Aethos avea vreun interes, mai departe de neutralitatea țării? Eu nu cred. România a fost folosită, pur și simplu.”

„Aici,” am răspuns, „s-ar putea să-ți dau dreptate. Neutralitatea noastră a venit ca rezultat al slăbiciunii politice de la acea vreme – și a faptului că pierdusem Moldova într-o săptămână Țaratului. Fuseserăm aliați, primisem garanții că veți interveni, în caz de război, chiar dacă NATO nu mai exista de douăzeci de ani. N-a venit nimeni,” am adăugat cu tristețe. „Iar la negocierile care începuseră ne-ați tratat ca pe inamici.”

S-a enervat. „Asta am sugerat și mai-marilor tăi, pentru că și unii dintre ei au folosit aceeași placă. Din ce știu, atunci pur și simplu a fost o reacție emoțională la noi, în SUA, cu privire la faptul că ați abandonat frontul. Dacă îl țineați, la Munții Carpați, poate lucrurile se schimbau și aliații interveneau. Așa, s-a simțit că trădați.”

„N-aveam cum, Gia, uiți de Ungaria și de tot ce se întâmpla în jur. Oamenii noștri mureau cu miile în Moldova, iar nimeni nu ne ridica de pe hartă, să ne mute câteva mii de kilometri mai la Vest. Repet, n-ați înțeles niciodată finețurile locale. Ați intervenit doar când vi s-a pus pata trăgând în toate părțile. Istoric vorbind.”

Mi-am dat seama că ridicasem tonul. Câțiva din jur mă priveau. Gia răspunse aproape șoptit. „Sunt invitată în țara ta, așa că nu-mi permit să te critic sau să-ți atac opiniile.”

„Îmi cer scuze.” Am zis-o sincer. Lumea s-a făcut că ne ignoră. „În țara mea, am adăugat, mai liniștit, sunteți urâți pentru că v-am așteptat. Și a fost a doua oară, conform istoriei, când ne-ați tras-o! Prima a fost comunismul. Am avut o speranță oarbă în voi, iar acum sunteți himere, doar.” Am rămas surprins de propria capacitate de analiză, dar mi-am dat seama că loveam un cal mort. „Din nou, scuză-mă dacă am exagerat. Și ce urmează, exact?”

„Cercetarea unor date din Biblioteca voastră universitară și vizitarea unui loc sau două, indicate de lanțul de date. Am nevoie de acces și ajutorul tău, dacă dorești să mi-l oferi și nu-ți provoc probleme.”

Am dat înțelegător din cap și am atins în treacăt banda. Nu se schimbase din nou numărul, dar simțeam că pot face un schimb, fără să-mi trădez în vreun fel țara, poporul sau altceva. De fapt, nu trădam pe nimeni, deși eram sigur că sunt folosit. Era pur și simplu o unealtă în mâna unor puteri mult mari, iar eu eram plictisit de viața mea și gata să îmbrățișez un pic necunoscutul, să lupt împotriva plictiselii.

Probabil că asta au crezut și cei care au detonat bomba în hotel. Și așa, lucrurile au devenit neplictisitoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.