Un scurt moment de curaj (1)

O variantă a acestui text a apărut, în engleză, în cartea mea din 2015. Aceasta este prima traducere în română (și ușoară adaptare) a unei părți din primul capitol.


Salum Trag voia să-și asculte instinctele primare. Voia să-l tragă-n țeapă pe Mon Krais și să-l perpelească la foc mic, ignorând țipetele de durere ale micului extraterestru. Își imagina mirosul de carne arsă, dar avea nevoie de el pentru drumul înapoi. Micul trădător merita, însă, un sfârșit nefericit și dureros, hotărî Trag.

Ofițerul se ascundea la câteva sute de metri de nava monului, mai nervos decât un demon al Stihului. Nu mai avea acoperire în operațiunea secretă, partenerul îi fusese ucis și acum privea mica arătare gri, Mon Krais, gesticulând disperat unor uniforme – probabil armată sau poliție. Cel mai probabil, cereau să cotrobăie prin navele nou-aterizate, având în vedere faptul că agenții secreți ai Mâinii le infiltraseră planeta.

Trebuia să ducă mesajul înapoi pe Ean. Trag își calculă posibilitățile. Nu putea rămâne ascuns la infinit, între niște cutii aruncate pe lângă pista. Putea să o rupă la fugă spre navă, dar știa că nu există vreun spațioport care să nu aibă forme de apărare. Chiar și dacă ajungea la nava monului, brațul de docare era încă atașat. O rundă de blastere ar fi transformat totul în natură moartă. Scuturile defensive nu prea funcționau, în gravitație. Și, cel mai important, nu avea încredere în Krais.

Avea puține opțiuni. Aproape că se aștepta ca târgovețul extraterestru să se care. Oftând, apoi înjurând, Trag se așeză mai bine în micul său fort de plastic. Avea nevoie de timp de gândire. Fără asistentul personal, cu inteligența sa artificială, se concentra extrem de greu. Noaptea se apropia.

Mâna Stelară, altfel zis civilizația umană, suspecta de mult faptul că monii făceau comerț cu Terra. Artefacte extraterestre ciudate se vindeau pe piața neagră din Bilek de ani de zile, dar monii erau secretoși și nu dădeau detalii despre partenerii lor comerciali. Era în ADN-ul lor, să fie discreți. Vindeau tot felul de prostii din alte părți ale galaxiei, pentru profit; mai mult antichități de mâna a doua, ceva amulete și bijurterii ciudate. „Ce calitate superbă, ce măiestrie, un obiect unic în galaxie!” Așa spuneau monii. Și dacă voiai să negociezi, apăreau mici sclipiri în ochii lor, pentru că tocmai intrai într-un loc din care nu mai aveai să ieși. Erai în regatul lor și te făceau de nu-ți dădeai seama cum ai reușit să plătești dublu prețului inițial. Monii aveau darul ăsta.

Și ciudat, dar puneau mai multă valoare pe proprietate și comerț, decât pe propriul lor sistem solar – cel puțin așa susțineau. Mergeau prin galaxie și își considerau navele drept teritoriu inviolabil. Creaturi mici, umanoide, cu ochi închiși și o piele de culoare gri închis. Întotdeauna se îmbrăcau modest, cu tunici lungi, de culoare închisă și păreau mici și nevinovați, până îți luau creditele. Întâlneai doar masculii, comercianții, niciodată femeile, care țineau navele. Acestea erau adevăratele stăpâne, navigatori și șefe de trib. Puterea se transmitea în cultura lor sub formă de cargo sau navă și numai la maturitate – iar monii trăiau cel puțin 500 de ani, deci dura nițel să fii administrator de firmă.

Monii aveau și un cod de conduită. Comerțul era bun, cât timp era pace. Dacă începea vreun război, își luau acareturile și o intindeau, fără să-i mai vezi vreodată. Apreciau Mâna Stelară, în acest sens. Își făceau baze, departe de planete și veneau ei la tine, nu invers. Iar Mâna îi tolera, cât timp urmau căile de navigație pentru tot ce se vindea în cele șapte sisteme, deși aveau tehnologia superioară oamenilor. Și, se pare, chiar o foloseau cu Terra, vechea și decăzuta casă a omenirii.

Cu ceva vreme în urmă, un mic pont din partea unui traficant de pe planeta Incin, probabil pornit pe răzbunare, confirmase ceea ce ofițerii serviciului secret din care Trag făcea parte oricum suspectau. Monii făceau comerț cu teranii. Toată puterea Serviciului secret al armatei, cunoscut drept Alktor, coborî asupra monilor, la confirmarea informației. Și, din cine știe ce negocieri, ofițerii Salum Trag și Malkor Nye fuseseră trimiși, pe un cargobot mon, pe Terra.

Pornind de pe Baza Operațională 5, la ceva distanță de spațiul terran, cei doi înduraseră o săptămână închiși într-o cameră mică, destinată pentru cine știe ce încărcături puturoase. Era și aerul pe care-l respirau monii. Toaleta venise ca rezultat al unor negocieri extrem de dure și ceva amenințări cu moartea. Pe scurt, au reușit să aterizeze, conform cuvântului dat de mon, pe Terra.

Aerul era rece la această latitudine, unde decisese Krais să aterizeze. Oricum, era infinit mai bun decât ce suferiseră în transit. Au simțit viața cum li se întoarce, odată cu deschiderea trapei de ieșire. Nye chiar a expirat de parcă își ținuse respirația tot timpul drumului.

„Da,” confirmă Trag. „În sfârșit ceva aer curat.”
„Mă deranjează ce spuneți,” comentă rapid Krais.
Cei doi bărbați priviră monul de un metru înălțime cu destulă expresivitate, cât extraterestrul să tacă și să facă și un pas mic în spate.
„Ești sigur că nu va veni nimeni să se uite prin gunoiul ăsta de navă?” Îl întrebă Nye.
Monul aproape că sări în sus de supărare. „Bineînțeles că nu, eu nu voi fi controlat, eu sau persoana mea.” Se referea la navă. „Vă asigur că Yargir Mon Yargir este o navă excelentă. Și are tehnologie care blochează orice senzori. Dar sunteți liberi să…”
„Gura!” I-o tăie Trag. „Cum ieșim de aici, Mal?”
„Așteptăm până se face noapte. Nu pare să fie prea mare activitate prin port, dar pot fi camere sau senzori. Să sperăm că nu ne observă. Am adus niște jucării.”
„Fără camere!” Interveni Krais. Acest spațiu de aterizare este special făcut pentru moni. Avem reguli, să știți, avem o bună reputație în galaxie.”
Cei doi oameni îl priviră cu ceva speranță.
„Și senzori?” Întrebă Nye.
„Sunt informat de sistemele de pe nava mea că există numai senzori pasivi.” Și adaugă cu ceva bucurie, ”doar brațul de docare ne ține legați.”
„Nu e nevoie să pari așa fericit,” îi spuse ofițerul mai bătrân. „Faptul că senzorii tăi nu văd ceva nu înseamna că nu există.”
„Din contră,” răspunse Krais, de data aceasta chiar serios. ”Vă asigur că tehnologia mon este mult superioară celei folosite de acești oameni.”
„Nu sunt oameni!” aproape că urlă Nye. „Sunt cibernetici. Și-au uitat umanitatea cu mult timp în urmă.”
„Cum spuneți dumneavoastră,” acceptă Krais, dând din umeri într-un mod aproape omenesc. „Noi vă vedem pe toți…”, începu să spună extraterestrul, până întâlni privirea de gheață a lui Nye. „Arată toți la fel.” Se corectă într-un final.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.