Imaginea din oglindă

Futuristic-Interior-Design-Bedroom

Nu era orice lanț de hoteluri intergalactice, dar lucrurile stăteau altfel cu oamenii. Erau întotdeauna ciudați și cu un simț estetic cel puțin dubios. În cazul de față, G se privea din pat. În cultura ei, conceptul de oglindă era unul străin. Nu aveau de ce să se privească, pentru că la bază nu aveau formă, erau energii libere – iar doar faptul că erau unici, în această privință, într-o galaxie formată din creaturi cu forme tridimensionale îi făcea să-și aleagă un corp. Cel ales acum era al unei femei tinere, pământene, de vreo 25 de ani. Nici nu-i reținuse numele, îi văzuse doar imaginea într-un holovid, o simplă reclamă și alesese ceva destul de similar.

Revenind la oglindă, însă, cine dracului și-ar fi imaginat să pună oglinda pe tavan? Și de ce? Era într-un hotel cât de cât decent, cu mai tot ce le trebuia pentru odihnă… ce nevoie ar avea oamenii să se vadă în ceea ce G înțelegea că este cea mai intimă parte din casele lor? Poate tocmai că era hotel… cine știa?

Misiunea urma să-i înceapă, iar ea se gândea la tâmpenii. Și totuși, o hăituia dintr-un punct de vedere simplu, logic. Urma să asasineze principalul preot al Castei, religia general valabilă în spațiul federal omenesc. Hai că religia o mai înțelegea, primise briefing-ul de rigoare… mai ales că acești preoți (se spunea, fără rapoarte clare) aveau și puterea să schimbe percepții, gânduri, să intre până și în mintea celei mai complexe creaturi din galaxie. Dar oare și acel bătrân avea așa ceva, o oglindă pe tavan? Era important și din punct de vedere tehnic, iar ea era un tehnician desăvârșit, o asasină profesionistă. Nu primise degeaba această misiune.

Simți o diferență subtilă în gravitația stației, dar o ignoră. Se întâmplau des. Oamenii aveau tehnicieni proști, leneși, care în cultura ei ar fi fost uciși pe loc, după școală, la prima greșeală. Tocmai de aceea rasa ei era așa bună la ucideri, încă un motiv de unicitate între toate speciile din galaxie.

Și atunci văzu cum imaginea ei, în contrast cu cearșafurile închise la culoare se mărește. Își dădu seama târziu că de fapt oglinda cade spre ea. Simți, în mai puțin de o secundă, o curiozitate magnetică spre ea, către propria imagine mai mult decât frică sau dorința de a scăpa. I-ar fi luat câteva secunde să-și dezintegreze corpul în energia aferentă.

Oglinda, grea și mare, se făcu zob în pat. Se trezi în același corp, dar ca într-un spațiu nou, parca în micro-gravitație. Înota în spațiu, dar nu era spațiul cu stelele din jurul planetei sau a stației orbitale. Nu vedea nimic în jur. Observă, de asemena, dar fără prea mult interes, nesimțind durerea, că bucăți din ea erau împrăștiate în jur, în spațiul în care intrase, luminat în mod ciudat de nicăieri și peste tot.

Cu ceva plictiseală și fără panică, își comandă corpul să se întoarcă în starea sa naturală, să-și strângă întâi energiile care-i compuneau corpul adevărat și apoi să găsească o soluție. Oare să fi fost un atentat împotriva ei, planurile ei să fi fost dejucate? Simți cu se transformă în praf de stele, încet, încet. Dar mai simți și că părțile din ea care erau separate nu răspundeau la comanda de dezintegrare. Încercă din nou, întinzând o parte dintr-un braț tăiat și care se dezintegra încet, spre o mână care se rotea în gol.

Nu se poate explica, cum la ființele care nu simt durerea, dar mai ales pentru cele create din energie, ce înseamnă pierderea unor atomi din ființa lor. Fiecare dintre sub-atomii de energie exotică reprezintă mai mult decât un punct de energie, reprezintă o parte din ei, din ființă, creează memorii și acțiuni. În momentul acela, pentru prima dată în cei 23.731 de ani standard ai vieții ei, 6340 de victime confirmate și peste 30.000 de răniți, lui G i se făcu, pentru prima dată în viața ei, frică.

Se trezi într-o baie de sudoare, într-un pat din camera unui lanț de hoteluri relativ cunoscute, dar nu pan-galactice. Încerca senzația de frică, în continuare, numai că acum  i se adăugase și ceva ciudat, străin, ceva supărător, fix în zonele unde fusese tăiată în vis. Respiră și se atinse, încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat – și mult mai important, de ce asuda. Și privi în sus, unde oglinda o arăta, între aceleași cearșafuri întunecate. Încercă un zâmbet amar, ca un gest uman. Iar oglinda căzu din nou.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s