La moartea Suveranului

Thera

„Pur și simplu nu vă putem da voie să faceți asta,” a conchis maestrul, cu o ridicare a palmelor de pe biroul antic, din lemn. „Îmi pare rău pentru clientul dumneavoastră, dar Sfânta Poartă nu permite investigații în treburile sale, mai ales în contextul actual.”

Discuția durase trei minute pe ceas și fusesem luat tare din start, înainte să explic cum moartea Suveranului avea directă legătură cu crima pe care o investigam, de mai bine de un an. Maestrul îmi tăiase scurt prezentarea și nici nu îmi dăduse timp să revin cu argumente.

Trebuie să recunosc că eram mai surprins de relicva pământeană pe care-și odihnea coatele, decât de răspuns. Drept pentru care nici nu prea l-am ascultat cu atenție, privind pentru prima oară, în viața mea, opulența pe care o transmitea o simplă bucată din lemn, veche de cel puțin 500 de ani, într-o stație orbitală din preajma Porții. Eram născut pe un asteroid care n-avea nici măcar un nume oficial pe tridar, d-apăi să văd, cu ochii mei, un copac matur tăiat și transformat în mobilă.

„Vă rog să mă înțelegeți că nu e nimic personal,” adăugă maestrul, ridicându-se și semnalând încheierea întâlnirii. Se referea la faptul că nu eram credincios-călător, unul dintre acei oameni care considerau credința ca necesară pentru saltul prin gaura de vierme numită Poartă și asupra căreia religia cu același nume deținea control total.

„Desigur, sfinte părinte,” am răspuns eu, folosind protocolul aberant al vremurilor. Omul era, de fapt, inginer, dar cine voia să riște afurisirea, în condițiile date? Suveranul fusese cel care descoperise Poarta și care pornise toată nebunia religioasă aferentă, chiar și un mic război de independență pentru religia sa. Cum îl și câștigase, miliardele de săraci ai Sistemului Solar chiar crezuseră în ideea că numai el, în urma incantațiilor sale, poate deschide drumul spre o nouă viață.

Sfântul părinte alias inginer din fața mea nu părea genul care să pună botul la așa ceva, dar avea și el o promisiune de emigrare, în sutana galbenă, de doliu, pe care o purta. Puțin îi păsa de cazul meu. Suveranul murise cu o lună în urmă, în mijlocul credincioșilor, la ultima deschidere a căii interspațiale spre Novodna, una dintre sistemele solare cu planete prietenoase vieții umane. Bineînțeles, era tot proprietatea Porții Sfinte. Evident, de atunci nimeni nu mai trecuse prin Poartă, iar orice alt subiect, în afara alegerii unui nou stăpân, nu conta.

Nici nu conta faptul că victima mea, Alis, o fată de numai 16 ani, plecase din Ordinul religios al Suveranului-stăpân, cu puțin timp înainte să fie ucisă. Nu mai conta nici legătura clară cu respectivul șef de sectă, implicațiile de corupere a minorilor, acuzele de pedofilie sau orice altceva. Suveranul era mort, deci Suveranul era sfânt. Priveam mâna întinsă a inginerului-preot-maestru, întrebându-mă dacă nu cumva tocmai mi s-a încheiat și mie investigația.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.